joi, 26 septembrie 2013

And I'm looking for a miracle

Dacă m-ar fi întrebat cineva acum o săptămână ce vreau să fac, aş fi spus "Dreptul.". Dar, de vreo patru zile cu greu reuşesc să adorm când mă bag în pat, seara. Iar asta nu mă prea ajută, pentru că anul ăsta sunt dimineaţa (mii de blesteme) şi trebuie să fiu odihnită în condiţiile în care mă scol la 6:40. Nu cred că am mai fost de mult timp stresată în adevăratul sens al cuvântului - acum este vorba despre viitorul meu şi despre ceea ce se presupune că o să am şi de a cărui roade o să mă bucur. Am mai scris o postare in genul ăsta şi acum, recitind-o îmi dau seama că m-am schimbat într-un fel.

Ideea porneşte de la faptul că am primit o întrebare pe ask care sună cam aşa Hei, here's a good question, o trasatura definitorie a caracterului tau. Care e? Iar răspunsul meu este  Okay, pai, aceea ar fi franchetea. Sunt o persoana care iubeste adevarul si sunt de parere ca trebuie spus indiferent de situatie - caci mai exista si vorba "Minciuna are picioare scurte". Asta astept si eu de la ceilalti. De aceea, sunt nevoita cateodata sa "trag" de colegele mele ca sa imi spuna, spre exemplu, ce e rau la un desen pe care l-am facut, ce li se pare lor ca e in neregula la el. Am mentionat lucrul asta, caci este unul relativ recent. Nu spun ca adevarul nu doare - chiar si eu am fost ranita de nenumarate ori, insa sustin cu tarie faptul ca esti mult mai de ajutor daca spui lucrurilor pe nume. Nu neg faptul ca uneori dau dovada de insensibilitate si-i ranesc pe cei din jur desi nu imi doresc acest lucru. Dar asta tine de alt lucru, asa ca... ^.^

Şi acum vine întrebarea: Cum aş putea eu să apăr un criminal/violator/hoţ, pentru că sunt mai mult decât sigură că aş fi nevoită să fac şi asta. Aşa că mintea mea parcă s-a trezit la viaţă şi a început să lucreze intens, căci mă tot gândesc la fel de fel. Buun, în urmă cu vreo săptămână-două am vorbit cu o tipă care mi-a spus că a început să se pregătească pentru admiterea la Arhitectură. Şi mi-a tunat o idee. Dacă vreau şi eu să fac asta. Pe la 14-15 ani am cochetat cu pictura, însă din cauza insuficienţei timpului pentru pregătirea materiei de şcoală/liceu, am abandonat, (Ştiţi cât de rău îmi pare în clipa asta? Nu pot explica în cuvinte.) Aşa că, am reluat legătura cu fosta mea profesoară de desen şi i-am cerut părerea. M-a lămurit şi, parcă m-aş fi aşteptat la un astfel de răspuns, că este prea târziu ca să mă mai apuc de cursuri pentru arhitectură. Dar mi-a sugerat alte secţii în cadrul Unarte/Arhitectură. Şi m-am hotărât asupra design-ului grafic. Din moment ce se ocupă şi cu copertele cărţilor sunt de părere că tocmai sunt pe cale să încerc drumul spre Paradis ^o^ DAR! există şi un "dar", bineînţeles - dacă nu intru. În acest moment, posibilităţile mele de a intra la Unarte e infimă - sau asta consider eu, din moment ce nu am reuşit să mă văd cu un profesor. Tot fosta mea profă mi-a promis că mă pune în legătură cu un cadru didactic din cadrul facultăţii cu care aş putea să mă pregătesc. Aştept cu nerăbdare email-ul ei. 
Şi totuşi, dacă nu intru? Ce dracu' aş putea face cu viaţa mea? M-am gândit la facultatea de Istorie ca backup, căci se intră pe bază de dosar şi eu dau şi BAC-ul la istorie şi plănuiesc să iau o notă mare, aşa că presupun că aş avea şanse să intru. În plus mă duc cu o prietenă (ultra-mega-super obsedată de tot ce înseamnă istorie), aşa că nu aş fi singură în deşert. Dar nici nu aş şti ce să fac mai departe. 
Bunica mea are o vorbă: Le aranjează Dumnezeu pe toate, nu-ţi face griji! Tare mi-aş mai dori să aflu şi eu ce mi-a pregătit El.

Şi ca să-mi închei prelegerea, I have a new obsession ^.^ Că tot e potrivită melodia...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu