Quote "Sălaşul morţii" de Stephen Booth

Mi se pare de-a dreptul genială bucata asta. Aşa începe romanul şi se continuă în următoare pagini...

În curând va avea loc o crimă. S-ar putea petrece în următoarele câteva ore. Am putea să ne sincronizăm ceasurile şi să începem numerotarea inversă a minutelor rămase. Ce şansă, să poţi înregistra scurgerea unei vieţi, să o poţi urmări până în ultimul  moment - o clipă perfectă - când existenţa devine nimic, când spiritul se desprinde de trup.
Sfârşitul este întotdeauna atât de aproape, nu-i aşa? Destinul pândeşte la picioarele noastre, ca un şobolan în canal. Stă agăţat într-un colţ al camerei, ca un păianjen pe pânza lui, aşteptând momentul potrivit. Şi în clipa morţii noastre există deja adânc în noi. E o fantomă întunecată, la limita viselor noastre, o povară acre ne trage de picioare, o şoaptă în ureche la cea mai înaintată oră din noapte. Nu o putem atinge şi nici vedea. Dar cu toate astea, ştim că este acolo.
Şi totuşi... poate că voi aştepta şi că mă voi bucura de aşteptare. Se spune că asta-i numai jumătate din plăcere, nu-i aşa? Aşteptarea şi planificarea, fiorul pur al expectativei. Ne putem lăsa imaginaţia să zburde, ca un câine pe urma vânatului, cu nările fremătând şi cu limba scoasă de bucurie. Minţile noastre pot simţi şi adulmeca sângele. Putem închide ochii şi putem inspira aroma.
Eu îl pot simţi chiar acum, tu nu? E atât de puternic, atât de dulce. Atât de imprevizibil. Este parfumul morţii. [...] Nu era Sigmund Freud cel care spunea că fiecare fiinţă are un instinct al morţii? În fiecare persoană răul Thanatos duce o luptă nesfârşită cu Eros, instinctul vieţii. Şi, potrivit lui Freud, răul este întotdeauna dominant. 
Viaţa este interconectată cu moartea. Crima este impulsul nostru natural. Întrebarea nu este dacă vom ucide, ci cum o vom face. Inteligenţa ar trebui să rafineze instinctul primar, să-l îmbogăţească prin existenţa motivaţiei şi a scopului.