Timp mort

O încercare nereuşită de poezie...

Totul arde, focu’-i stins

Nicidecum ca-n paradis

Ura, simt cum mă cuprinde,

Că flacăra dragostei nu se reaprinde.

N-am înţeles, nici nu am vrut

Însemnul iubirii adevărate;

Dorinţa de a termina cu tot şi toate,

Sub impulsul absolut

M-a convins sa vin in noapte

Şi să termin ce tu ai inceput.

Culoarea pasiunii ne-a învăluit,

Picătură cu picătură, până ce-a umplut

Golul imens ce se ivise intre noi...

Pentru ca mai apoi,

Ceasul sa bata ora Morţii

Îngăduindu-i Sorţii

Să ne-nvăluiască în ale sale aripi...

Este mai bine să trăieşti

Până găseşti ce îţi doreşti

Cu care să-ţi împlineşti

Visul de a fi iubit şi să iubeşti!

Am auzit aceste vorbe mult prea târziu,

Când vremea mea apuse

Acum le spun la rândul meu

Pentru ca alte vieţi să nu fie distruse.